În ianuarie s-a promulgat o lege prin care curțile școlilor s-au redat comunităților locale, pentru a fi folosite în scopuri sportive și recreative în afara orelor de curs, inclusiv în vacanțe. Directorii de școli și primăriile au avut răgaz până în mai să stabilească orarul de acces și modul de utilizare al curților.

Muuuulte luni după, un reportaj G4Media ne arată cam cum se prezintă situația în București. Pe scurt, sunt școli unde legea se aplică numa’ bine, în special în sectorul 6. Porțile sunt larg deschise, au afișate regulamentul și orarul, poți merge acolo să bați mingea. În alte școli, porțile sunt închise, ferecate cu lacăte, accesul este strict interzis. La unii se poate pentru că se poate, la alții nu se poate, pentru că motive.

Așa că, dacă, să zicem, ești părinte care ai vrea să-ți duci copilul în curtea școlii la joacă, dar școala nu te lasă, ai două variante: să accepți (asta e, ce contează un drept încălcat) sau să nu accepți. Pentru varianta a doua, se pare că există cel puțin o soluție pentru a-ți duce lipsa acceptului în direcția dorită.

DanielS a transmis un răspuns la reportaj:

“Ieri 19.08 la Liceul Teoretic Ion Barbu din Sectorul 5 am fost nevoit să chem Poliția Locală pentru a li se permite accesul copiilor pe teren, paznicii le-au interzis accesul pe motiv că nu au fost informați de conducerea școlii despre regulament și lege dar totuși fuseseră informați că trebuiau taman ieri să înceapă lucrări și că vor veni utilaje și să nu lase copiii să intre. Nu a venit niciun utilaj, nu s-au început niciun fel de lucrări, terenurile de sport la acest liceu sunt într-o stare foarte bună, nu au fost niciun fel de lucrări toată vacanța pînă acum, au în permanență cîte 4 paznici și cu toate astea în toată această vacanță nu le-a fost permis accesul copiilor, nici acum nu au afișate regulile de acces și programul. După intervenția poliției locale copiilor li s-a permis accesul pe terenurile de sport. Legea așa simplă cum e, este foarte bună pentru că nu condiționează accesul de condițiile terenurilor, de pază, de existența unor toalete ecologice, etc, pur și simplu copiilor li s-a dat dreptul să meargă să bată mingea pe aceste terenuri care trebuie redate comunității, păcat doar că nu s-au prevăzut sancțiuni pentru nepunerea în aplicare de către conducerea școlilor care tratează și dispun de aceste spații ca pe proprietatea lor privată“.

Cât de frumos, nu? Sigur, pare că e vorba de o școală care are terenuri de sport într-o stare bună, unde copiii sunt mai ușor de încurajat să facă sport. Mai are și paznici care se pot asigura că un regulament firesc de bună purtare este respectat.

Pentru școlile unde terenurile de sport nu sunt ok și/sau nu au paznici, primăriile ar putea colabora cu primăriile ca aceste neajunsuri să fie rezolvate. A, nu colaborează? Atunci primăriile au toată puterea de a impune o astfel de colaborare. A, primăriile nu vor să poată? Păi poate fiecare cetățean care varsă taxe și impozite în bugetul local și-și dorește curți de școli decente și pază și siguranță pentru copii ia asta în calcul la alegerile locale care bat la ușă.

Sau poate nici nu așteaptă până la alegeri și decide acum că este inacceptabil ca o școală să nu aibă paznici plătiți de primărie și curți de școli renovate. Și se duce frumos la primărie, poate chiar alături de alți părinți care-și doresc aceleași lucruri pentru copiii lor.

Îmi și imaginez un alai de părinți rugând frumos primarul să-și facă treaba. De fapt, nu rugând. Ci punând presiune. Frumos sau mai puțin frumos. DanielS, cu ajutorul Poliției Locale, a pus presiune pe directorul de școală să respecte legea. Ce părea că nu se poate, s-a putut.

Sunt convinsă că și altele care par că sunt imposibile sunt, de fapt, foarte posibile. Trebuie doar să existe cel puțin o voință puternică, pe cel puțin o latură a triunghiului autoritate școlară-autoritate locală-autoritate cetățenească.

Sursa foto: G4Media