Cu pilotul automat clasic la mașini eu nu mă prea înțeleg. Mare fâs că setezi o viteză și mașina se ține singurică de ea. Plus că mi se pare prea pompoasă denumirea față de automatizarea firavă de care ai parte.

Pe când cu “distronic”…altceva. Pentru cine nu știe, “distronic” este un sistem de asistență care ajustează automat viteza mașinii pentru a menține o distanță sigură față de mașina din față. Setezi viteza, setezi și distanța de la care mașina să înceapă să reacționeze când se apropie de un alt autovehicul și lași magia tehnicii să-și facă treaba.

Am tot auzit de distronic, dar, până n-am testat zilele trecute pe propria piele, n-am crezut în siguranța, confortul și eficiența economică a sistemului. Mă rog, pe partea de eficiență, o să-i cred pe producători pe cuvânt că frânatul și acceleratul în mod automat sunt mai economice decât cele făcute în mod uman.

Iar pe partea de siguranță nu mi s-a întâmplat ca mașina să fie mai vigilentă și să frâneze mai devreme decât aș fi făcut-o eu. Ba, dimpotrivă. Dacă am văzut că o altă mașină îmi intră în față, uneori n-am mai așteptat ca distronic să-și facă treaba.

Pe parte de confort, însă, pot să declar că e muuult mai confortabil cu asistența distronicului, în special pe autostradă. Bine, trebuie să recunosc că nu am simțit confortul chiar de la început. Am avut nevoie de ceva timp ca să capăt încredere în “asistent” și să nu deranjez pedalele, în special pe aia de frână.

Eu las o distanță destul de generoasă față de mașina din față. Cumva, mă ghidez după regula celor 2 secunde din conducerea defensivă. Aia de spune să mă uit la un punct fix și, din momentul în care mașina din față ajunge în dreptul său, să nu treacă mai puțin de două secunde până ce ajung și eu.

Sigur, nu stau să număr secunde de fiecare dată, am ajuns să stabilesc distanța necesară ochiometric și instinctiv, nu e vreun efort major să fac asta. Însă, mi-e destul de clar că cine-a pus distronicu’n drum, ăla n-o fost om nebun.

Foto: Creator de imagini Bing