Până de curând, consideram că a fi punctual la o întâlnire e o formă de respect pentru tine și pentru cei din jur. Consideram că e bine, e frumos, e politicos, e respectuos, e corect să fii punctual/ă. Mă iritau întârzierile și apreciam punctualitatea. La prima întâlnire cu soțul, țin minte că am ajuns cu 10 minute mai devreme. El era deja acolo. O, frumos, o bilă albă. 😃

Când ne-am căsătorit, fotograful care realiza albumul cu poze de la nuntă, avea în scenariu o fotografie în care el trebuia să se uite la ceas. Ca și cum, vezi Doamne, mireasa întârzie, în timp ce mirele o așteaptă pe treptele bisericii. Pfff. :))

Eu detest să întârzii, așa că deseori ajung mai devreme, fie și doar cu câteva minute. Desigur, și asta e o formă de lipsă de punctualitate, dar e una cu care pot să trăiesc mai ușor decât să depășesc ora stabilită. 

Maximul de lipsă de punctualitate pe care l-am trăit a fost pe vremea când lucram în vânzări. Și aveam o întâlnire cu reprezentanta unui client foarte mare, un hypermarket. La prima întâlnire, la sediul lor, m-a lăsat să aștept vreo jumătate de oră. “Clientul” și oamenii săi erau destul de cunoscuți pentru practica întârziatului, dar ca mijloc de stabilire a raporturilor de putere.

Așa că m-am dus pregătită, cu laptopul după mine și, în timpul cât am așteptat, mi-am rezolvat alte probleme, mailuri și din astea. Când a venit, femeia și-a cerut scuze și a invocat ceva motiv, la care am reacționat suav “ah, nici nu mi-am dat seama cât de mult timp a trecut de la ora stabilită”. 

Maximul de punctualitate pe care mi-l aduc aminte a fost când stabilisem cu tata să ne vedem la un local pe la mijlocul distanței dintre Vaslui și București. Scopul întâlnirii era să-i predau copiii, întru petrecerea unei vacanțe cu el și cu mama.

 În timp ce mă apropiam de locul stabilit, îi văd mașina cum parchează. La 5 secunde după, am parcat și eu. Ne-am amuzat și ne-am felicitat reciproc. Ne-am amuzat și mai tare când ne-am mărturisit că fiecare plecase mai devreme de acasă decât declarasem inițial. Ca să nu cumva să riscăm să întârziem.

Doar că, recent, copila mi-a zis în felul următor: “punctualitatea mi se pare foarte sexy”. Hopa. Inițial am râs. Că imediat m-am dus cu gândul că dacă punctualitatea e sexy, apăi atunci și cei/cele care sunt punctuali/punctuale sunt sexy, nu? 

Încă n-am decis dacă să adaug sexyness-ul la argumente pro-punctualitate. Dar ideea mie mi se pare…hmmm… destul de atrăgătoare. 😃

foto: Creator de imagini Bing