Să povestesc o pățanie. Am pus la intrarea în “cafenea” un banner mare: “Cafeneaua Anduței: Un loc în care nu vei găsi cafea. Da’ numa’ bun să citești și să comentezi, la o pauză de cafea 🙂“.

În a 35-a zi de existență a locului-blog-cafenea, un vajnic reprezentant al Poliției Blogurilor de Succes, autointitulat “Singurul Comentator”, a intrat cu glod pe șoșoni și mi-a transmis că: “Sa pui în headerul blogului ca asta e locul unde vii sa comentezi, si sa n-ai niciun comentariu la articole. Abia asta inseamna sa fii blogger de succes“.

Rog frumos Poliția Gramaticii să șadă la locul său, suspectez că avem de-a face cu un troll. Iar trollii interneților funcționează după reguli care muritorilor de rând ne pot da bătăi inutile de cap.

Obiectivul de succes al acestui “articol” nu este de-a shame-ui sau blame-ui intervenția Singurului Comentator. Ci e o provocare pentru mine să văd mai departe de răutăcismul pe care-l percep. Să citesc rândurile, dar și printre rânduri și, mai departe de intenția aparentă, să încerc o abordare într-un mod cât mai constructiv.

Că na, dacă eu am scris “(un loc) numa’ bun să citești și să comentezi la o pauză de cafea” și el a înțeles că “e locul unde vii să comentezi”, eu de ce să nu pot fi analfabetă funcțional? Ups, cred că tocmai am ratat obiectivul “articolului”. Scuze, promit să încerc să nu se mai repete pe viitor. Că încercarea ar putea avea succes sau nu, e altă poveste.

Deci, constructiv și pozitiv privind, Singurul Comentator a observat că nu e niciun comentariu la “articole”. Bine, comentarii sunt, dar nu la fiecare. Ceea ce e foarte ok și de înțeles din punctul meu de vedere, dar iată că nu și pentru Singurul Comentator.

Plus că, ce prepar eu aicișa nu sunt articole. Sunt “cafeluțe”. Sunt light, pot fi consumate în maximum 2-3 minute și au ca ingrediente ce-mi place mie, ce-mi displace mie, ce mi se pare discutabil, boabe de România și de Grecia, mai mult sau mai puțin atent selecționate.

Sigur, sunt perfect conștientă că e posibil ca cineva să ia o gură de “cafea” și să zică “meah” sau “bleah”. Mno, dintre toate blogurile-cafenea de pe lumea asta, să intre fix în asta și să aibă parte de așa mare neplăcere poate fi considerat de-a dreptul nedrept. Desigur, are tot dreptul să plaseze o reclamație, să-și ceară banii înapoi, să facă orice consideră că trebuie făcut. Că e posibil ca ce consideră că trebuie făcut să nu fie chiar așa, iarăși este altă poveste.

Mai observ că Singurul Comentator zice ceva de “blogger de succes” și face o legătură strânsă între succesul unui blogger și numărul de comentarii. Adevărul e că unul dintre motivele pentru care mi-am făcut blog e că mie-mi plac tare mult comentariile de pe interneți. Și în special de pe bloguri.

Normal că mi-ar plăcea să văd zeci, sute, mii de comentarii și pe propriul blog, cum văd pe la alții. Dar îmi place și să văd câte unul sau două. Peste alte 35 de săptămâni poate că o să văd câte trei. Peste alte 35, câte 4. Și tot așa. Ce, e vreo grabă sau ceva pentru atingerea succesului blogăristic?

Revenind la denumirea cafeluței de astăzi, recunosc că eu am o mare teamă în legătură cu șubrezirea memoriei. Când eram copil, aveam o memorie tare bună. Acum, parcă nu mai e chiar la fel. Mi-e teamă că voi uita foarte curând de Singurul Comentator. Dar, sper eu, faptul că am zăbovit un pic pe niște ingrediente noi pentru o cafeluță cu dedicație, va face procesul de uitare ceva mai lent.

Cel puțin la mine, am observat că scrisul, pe lângă faptul că-mi face în general o deosebită plăcere, contribuie și la antrenarea memoriei. Aia câtă e. Nu știu dacă există articole medicale serioase care să confirme sau nu. Dar o fază foarte mișto atunci când pregătesc “cafeluțe”, la nivel amatoricesc, este că oricum n-ar prea conta ce-ar zice acele articole despre legătura dintre scris și o memorie de succes.

Bine, când o să-mi iau diploma de barista, eeee, atunci altfel o să-mi pun problema KPI-urilor și succesului. 😊

Foto: Creator de imagini Bing