…dacă tălpile mele ar avea o formă plată, spune Barbie în filmul care-i poartă numele. Am râs bine la faza asta, pentru că Barbie are foarte mare dreptate. Ea, când coboară de pe tocuri, datorită formei tălpilor, rămâne tot pe vârfuri. Deci logic că pantofii cu toc îi sunt ceva natural.

Dar, în cazul unei femei reale, a purta tocuri pare nefiresc. Și totuși, femeile o fac(em) și multe parcă sunt(em) îndrăgostite de-a dreptul de pantofii cu toc. Bine, eu am început să-i privesc cu inimioare în ochi mai rar și mai de la distanță, așa. Am descoperit că există viață și cu călcâiele mai aproape de asfalt.

Dar au fost vremuri când pe plat purtam doar șlapi și “adidași”. Mi se părea o blasfemie să le zici acestora din urmă “pantofi sport”. Și mai mare blafemie mi se părea la greci, unde papucilor de casă li se zice “pantofla“.

Altfel, fix la începutul filmului, o naratoare spune așa: “De la începutul lumii, de la prima fetiță care a existat vreodată, au existat păpuși. Dar păpușile erau mereu bebeluși, până când…” a apărut Barbie. Eeee, cum adică? Păpușile Arădenca au apărut înainte de păpușile Barbie!

Păpușa mea preferată din copilărie era ceva de genul acesta:

Sursa foto: pagina de Facebook “Păpuși Arădeanca”

Era cea mai mai mare (adică cea mai înaltă) dintre păpuși (față de Barbie-uri era gigantică) și mi se părea cea mai frumoasă. Plus că avea ochi care se mișcau, cu gene “reale”. Și balerini în picioare! Complet diferită de Barbie, păi? 😀

Sursa foto: Pixabay