Cafeneaua Andutei
Un loc în care nu vei găsi cafea.

Da' numa' bun ca să citești și să comentezi, la o pauză de cafea :-)

Mândria originilor

Citeam despre Tabăra Națională de Matematică de la Huși și despre “una dintre cele mai frumoase declarații de admirație” pe care Vasluiul a primit-o în ultimul timp.

Să n-avem vorbe, mi se pare o idee super bună tabăra asta. Cred că e ceva benefic pentru copiii uniți de interesul pentru matematică să-i aduci împreună, din toate colțurile țării. Matematicesc, se și distrează, se împrietenesc, se simt bine, au parte de experiențe memorabile. Înțeleg că și condițiile din tabără sunt foarte bune, datorită finanțării din zona privată.

Mi se pare super în regulă și ca locul în care se organizează tabăra să fie în județul Vaslui, cel mai dezavantajat economic județ al țării și cu o reputație dezastruoasă, cel puțin în ultimii zeci de ani.

Dar la partea cu elogierea regiunii am cam strâmbat din nas. Poate că pe nedrept și pentru că m-a cam scrijelit pe creier îndemnul la mândria originilor ce reiese din articol. Adică partea cu “dacă un ardelean prețuiește atât de mult zona Moldovei, asta arată că moldovenii locului trebuie să fie cu atât mai mândri de obârșia lor“.

Cam exagerat. N-o să fiu mândră că-s moldoveancă pentru că cineva face aprecieri de genul “Moldova este un focar de cultură și de personalități care au făcut ceva pentru această țarăi” sau “probabil, 40% dintre intelectualii care au creat ceva, au origini moldovenești“. De partea cealaltă, nici n-o să-mi fie rușine că un anumit procent dintre cei cu origini moldovenești distrug, fură, lovesc, violează, ucid.

Cred că o să mă declar neutră față de mândria/rușinea originilor. Orice declarații apreciative sau neapreciative despre Moldova și/sau Vaslui mă vor lăsa rece. Bine, posibil ca la cele apreciative să fie o răceală mai călduță, așa… :))

Foto: Creator de imagini Bing

Abonează-te la newsletter
Distribuie pe:
Facebook
WhatsApp
Telegram
Reddit
Putem să luăm legătura și pe:
Caută ce te-ar putea interesa:
5 4 votes
Article Rating
guest
2 Comments
Most Voted
Newest Oldest
Inline Feedbacks
View all comments
Edelweiss
Edelweiss
1 year ago

Bunica maternă, cazacă din zona Zaporoje, bunicul patern, cazac și el. Să fiu mândru că sunt cazac sau român. Nu are relevanță originea.