La un protest pentru tăierea pensiilor speciale, o doamnă s-a apropiat, s-a prezentat ca fiind judecătoare și a ținut să explice de ce considera că cerințele protestatarilor sunt nedrepte:
Argumentul nr. 1: Ea a învățat zeci de mii de pagini ca să ajungă judecătoare. (Probabil că în alte domenii, precum medicină, învățământ, cercetare, inginerie, abia dacă se ating câteva sute de pagini sau ceva, de vreme ce nu se practică pensiile speciale).
Argumentul nr. 2: Meseria de magistrat este una foarte periculoasă. Una în care se primesc intimidări, amenințări, ba chiar și mai rău. (Noroc de beneficiile post prestare meserie, care acționează ca un talisman protector sau ca un pansament în caz de nasoale).
Acum am mai primit un argument, cu care ne-a “luminat” CCR-ul în motivarea deciziei de respingere a legii pentru reforma pensiilor speciale, la partea pentru magistrați: pensia este „o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept” și trebuie să asigure securitatea financiară, inclusiv prin pensii apropiate de ultimele venituri.
Pe de altă parte, având în vedere cam șubreda independență a justiției din România, e clar că și pensiile actuale ale magistraților sunt problematice: oare or fi prea mici?
Foto: Creator de imagini Bing