Eu am prins pietonalizarea de weekend a Căii Victoriei încă din pandemie și trebuie să recunosc că, la început, mi s-a părut puțin ciudat. Mă întrebam de ce s-ar plimba oamenii așa aiurea pe o stradă liniară de sus în jos și de jos în sus, printre betoane. Când există parcuri sau cartierele alea liniștite, puțin circulate în weekend-uri, cu case și pomi la fiecare pas, unde poți face același lucru. În liniște.

Trei ani mai târziu, dacă sunt în București în weekend, nu există să nu dau o raită pe Calea Victoriei. Încă mă mir “Văleu, ce de lume!”, după care intru și eu în “marea” umană care se revarsă pe bulevard.

Cu părere de rău pentru disconfortul celor care locuiesc în zonă sau al șoferilor care simt că li s-a furat un spațiu care li se cuvine, susțin și aprob programul “Străzi deschise”. E evident că bucureștenii au nevoie de zone de promenadă urbană, în care accesul mașinilor să fie interzis, iar cel al bicicletelor și trotinetelor să fie frumos limitat prin piste dedicate.

Însă, mai departe de weekend, la nivel local se discută despre pietonalizarea permanentă a zonei. Evident, asta stârnește discuții. Voci pro susțin că ”dacă facem din Calea Victoriei promenadă, câștigul pe termen lung va fi mult mare decât înjurăturile din trafic”. Voci anti spun că ”dacă pietonalizezi permanent Calea Victoriei, cu timpul devine pustie”. Aici există și un poll, în care se poate vota ce și cum.

Încă n-am votat, simt că trebuie să mă mai gândesc puțin. Dar ideea mi se pare tare intersantă și curajoasă. Atât de curajoasă, încât sunt aproape sigură că nu se va întâmpla, indiferent de voturi.

Foto alb-negru Calea Victoriei: autor necunoscut

Foto color Calea Victoriei: arhiva personală