Citeam despre cum, în ultimul deceniu, aproximativ 250.000 de români au emigrat definitiv, dintre care 50.000 numai anul trecut. Complicat, dezastru demografic, deficit de forță de muncă, viitorul nu prea sună bine.

În plus, pe interneții românești există un trend de extremă pesimistă, cu care mă intersectez destul de des. E un trend care merge pe idei precum “România, stat eșuat”, “nu ne mai facem bine”, “ultimul stinge lumina” și tot felul de din astea din care reiese că nu se mai poate trăi în această țară și că singura soluție este abandonarea corabiei.

De asemenea, unii români, odată stabiliți în vreo țară “cu apă caldă”, se uită cu un fel de dezaprobare, parcă, spre cei care n-au făcut acest pas. Sau, și mai grav, nici nu plănuiesc așa trebușoară.

Când apare câte-o discuție despre vreo nasoală din România, se activează: “ei, uite, eu de-asta am plecat”, “mă pup în fiecare zi în oglindă că nu mai am parte de din astea” sau, preferata mea, “voi ce mai așteptați, încă n-ați emigrat?”.

Nu, eu n-am emigrat (încă) din România. Și, șoc și groază, nici nu mă gândesc s-o fac, cel puțin nu în viitorul apropiat. Bine, la pensie, visez să mă aciuez pe-o insulă grecească. Deci nu în vreo țară din categoria celor considerate “civilizate”.

Eu vin de pe “planeta Vaslui”, deci sunt imigrantă în România. Așa că, dacă mă mai îndeamnă cineva la plecare din țară, o să-i zic: “Mersi, da’ mai stau oleacă, abia ce-am emigrat pe Pământ.”

Foto: Creator de imagini Bing