Înțeleg că personalul medical de la maternitatea din Botoșani va primi cursuri de empatie, ca să relaționeze mai eficient cu pacientele. Foarte bine și frumos, că empatia asta e mare lucru și, dacă n-ai dobândit-o în școala vieții, cu siguranță o poți dobândi prin educație formală.

Ocazie cu care mi-am adus aminte de o fază care îmi vine mereu în minte când am de-a face cu medici sau asistente care-mi dau impresia că nu le-ar strica niște puncte în plus la empatie, la compasiune, la din astea.

Acum mulți ani, tata a avut parte de o operație, în urma căreia a luat din spital un carcalac nosocomial degrabă amenințătoriu de viață. Intrase deja într-o stare destul de critică, organele-i cedau unul după altul, personalul medical românesc transmitea familiei mai direct sau mai voalat că se cam pot începe pregătirile de înmormântare.

Din fericire, apropiații am reușit să-i organizăm un transfer de urgență la un spital din afara țării. Așa că iată-ne într-o ambulanță, el pe o targă, în stare de inconștiență, eu pe lângă, mergând spre aeroport cu nino-nino, unde ne aștepta un avion medical. Cu noi, și un rezident, din spitalul românesc.

Îl văd pe tânărul medic că e cam stresat și alb la față și-mi zic, înduioșată: “‘aute, dragul de el, de îngrijorare pentru soarta tatei o fi așa”. O nimerisem, omul era super îngrijorat. Doar că de faptul că trebuia să recupereze cearșaful de sub pacient. Chestie de procedură strictă de spital a cărei încălcare părea că-l stresează cumplit.

Recuperarea nu s-a întâmplat, că oamenii din avion l-au luat pe tata cu tot cu cearșaf și păreau complet insensibili față de procedura invocată de colegul lor de breaslă. Așa că m-am scotocit de empatie prin buzunare, am scos o bancnotă de 100 de lei și i-am dat-o rezidentului, să cumpere un cearșaf nou. A părut mulțumit.

Da, cursuri de empatie pentru cadrele medicale. Excelentă idee. Niciun pacient sau aparținător n-ar trebui să vadă cum un cadrul medical e mai preocupat de o cârpă decât de o viață de om.

Foto: Creator de imagini Bing